Prima oara la un festival

Eu nu sunt o persoana careia ii place sa mearga la concerte, festivaluri, sau alte chestii din astea. Dar fiindca al meu sot isi gasise ceva de munca la un festival important de muzica rock de la noi din oras, am zis hai  mai sa vin si eu. Cat de rau poate sa fie? Mai ales ca nu trebuia sa mai platim si biletul, avand in vedere ca lucra acolo.
 

Era vara, super cald. Si au inceput sa apara rockerii de prin toate colturile tarii. Am spus ca era cald afara, da? Si ma minunam, cand vedeam ca din 10 persoane, 8 erau cu geci de piele, pantaloni de piele si bocanci. Toate negre. Mama mia! Eu ma topeam in maieu si chiloti, si aia erau infololiti pana la grumaz. Si tot in piele. Horror. Si mai aveau si un par lung, majoritatea il aveau desfacut, si mentionez ca toti erau baieti.
Seara parca s-a spart conducta cu “pieisti”. Cred ca mai mult de jumatate din cei care venisera la concert, erau imbracati in piele. Am vazut si persoane care aveau parul vopsit in tot felul de culori ciudate. Altii aveau creasta. Insa cred ca am vazut o multitudine de tineri beti morti, cazuti cu capul pe mese sau prin santuri.
 

A fost prima si ultima oara cand am fost la un astfel de concert. Muzica a fost faina, insa atmosfera nu a fost de mine. Unora le place, insa clar nu e pentru mine. Si nici nu va fi vreodata.

Frica de a sofa

Bun, totul incepe cu dorinta ta de a obtine permisul. Faci toate demersurile necesare, te inscrii, platesti, apoi te spetesti sa inveti cat mai multe manevre de la intructorul tau, sa prinzi cat mai multe pentru partea practica a examenului auto, apoi incepi sa completezi cu frenezie tot mai multe chestionare auto pentru a fi cat mai pregatit pentru proba teoretica. 

Vine si momentul mult asteptat, sala, proba de foc ce te poate propulsa sau nu spre proba practica. Fericire mare, obtii punctajul dorit pentru a trece mai departe, apoi treci cu brio si de proba cu domnul politist ce te pune sa faci tot felul de manevre pentru a-ti arata skillurile de bun conducator auto. Dupa toate cele indurate ajungi in posisia mult ravnitului carnet si brusc te loveste frica de a te urca la volan, mai ales ca pana atunci ai fost mereu sub atenta supraveghere a intstructorului. Daca te confrunti cu acest trac, nu te panica, li se intampla multor persoane, ai nevoie doar de practica. Poti incepe prin a ruga pe cineva cu mai multa experienta in ale sofatului sa te insoteasca pentru a prinde curaj si pentru a te simti mai in siguranta. Apoi poti incerca pe cont propriu sa conduci seara cand strazile sunt mai putin aglomerate. Trebuie sa iti invingi frica si sa nu te gandesti ca vei comite greseli sau ca nu te vei descurca, pentru ca toate astea nu sunt decat in mintea ta si doar tu le controlezi si le poti indeparta.

Pur si simplu condu de dragul de a conduce, nu te urca la volan fiind sub stres, priveste asta cu entuziasm si aminteste-ti cat de bine te-ai simtit atunci cand ai luat carnetul.  Din moment ce ai trecut de pasul cel mai greu restul trebuie sa vina de la sine, iar odata ce iti vei depasi aceasta vei privi totul cu alti ochi.

Statul la coada

In epoca de aur a tarii noastre toata lumea era obligata sa stea la coada pentru niste carne si lapte. Se pare ca nici azi nu am renuntat la prostul obicei. Da, in unele cazuri trebuie sa stai ca nu ai de ales. Insa nu intotdeauna esti obligat sa te trezesti cu noaptea in cap si sa stai la coada pentru nu stiu ce reducere sau chestie gratuita. Nu ati observat ca de obicei batranii fac treaba asta? Ca stau la coada pentru a obtine un bilet intr-o statiune, pot intelege. Biletele alea sunt putine.
 

Dar sa stai la coada, cand ti se explica foarte clar ca ceea ce ti se ofera gratuit, este pentru toata lumea, deja e peste puterile mele de a intelege. Stiu ca la noi in oras se oferea ceva gratis in iarna. Nu stiu ce, ca oricum nu m-a interesat. Au aratat la televizor, cum s-au imbulzit batranii intr-un asa hal, ca au spart vitrina unui magazin. Asa ca astia, fac si victime colaterale, daca e musai.
 

Oameni buni, stiu ca va place sa primiti gratis totul daca s-ar putea, dar nu mai traim in trecut. Azi totul se plateste. Pentru toate trebuie sa tragi din greu. Nu o sa vina nimeni sa-ti ofere o casa gratis. Sau o masina. Asa ca fratilor, munciti si luptati pentru ceea ce va doriti. Altfel o sa fiti dezamagiti tare de ceea ce va urma.

Pilota in serviciul anotimpurilor

“Intr-o nu stiu care seara / intr-o nu stiu care vara / intr-un nu stiu care sat / sub un stiu care pat”…Dupa cum spune si Semnal M, in anotimpuri pierdute, pe o coordonata de timp necunoscuta, relativitatea este una dintre indreptatirile vietii noastre.

Eu am sa spun asa: intr-o nu stiu care seara / dintr-o nu stiu care iarna / intr-un nu stiu care sat / intr-un un stiu care pat…am gasit o farama de copilarie in anotimpul zapezii si a lui Mos Craciun, cand am descoperit ce inseamna sa ai langa tine caldura unei pilote. Puful de gasca a reprezentat in acel moment aurul alb din dormitorul meu. In pilote, in saltele si perne este un ingredient seducator ce-ti sedeaza simturile si iti ofera un somn odihnitor, de calitate. Fie vara, fie iarna,pana de gasca iti ofera securitate sau prospetime, dupa caz. Parintii nostri au totusi pilote din lana. Probabil plapuma este o mostenire a spiritului mioritic. Lana, ca si omul de altfel, are un sistem de autoaparare ce impinge umezeala spre varfuri pentru a se evapora mai usor ulterior. Nu extrapolam subiectul baladelor caci ne individualizeaza spiritul propriei tolerante. Indiferent de materialul din care sunt confectionate, pilotele trebuie sa aiba calitatea de a-ti mentine temperatura naturala a corpului, de a-ti oferi siguranta in anotimpul rece si prospetime pe timp de vara. O pilota ofera corpului nostru capacitatea de-a se incalzi indeajuns cat sa ne  asigura securitate si sentimentul ca suntem in mijlocul unei oaze de liniste si confort.

Privind pe geam cum fulgii de nea cad linistit, infofoliti in pilota, totul pare atat de peren. Grijile sunt prinse undeva intre geam si pervaz iar vraja sentimentului de tihna este cea care inlocuieste datoria zilei de maine. Nici o amintire nu este mai statornica decat cea a propriului confort.

Huidu mai poate sa injure

Nu l-am simpatizat niciodata pe Serban Huidu. Ba mai mult, l-am considerat intotdeauna un personaj extrem de arogant, cu foarte multe rautati fatise si o incrancenare pe care nu am inteles-o niciodata. Mai ales intr-o emisiune de divertisment ca cea care l-a consacrat. Am crezut intotdeauna ca  este realizatorul de emisiuni de divertisment cu cel mai putin simt al umorului din tot peisajul mediatic romanesc. Oricat de paradoxal ar suna asta. Consider si acum ca mare parte din succesul incredibil pe care l-a avut multi ani Cronica Carcotasilor se datoreaza talentului lui Misu Gainusa (la randul sau un personaj destul de putin simpatic, dupa mine…) si echipei de la Cronica, dar nu in ultimul rand formatului. Si cu toate acestea, Serban Huidu a fost timp de multi ani unul dintre cele mai populare personaje din media, unul dintre cei mai vanati oameni de televiziune. Insa pe cat de usor si-a castigat Huidu aceasta populariate pe atat de usor a pierdut-o, odata cu tragicul accident al carui autor a fost. 

Oamenii nu l-au iertat nicodata pe Huidu pentru accidentul produs in octombrie 2011, accident cauzat de “neadaptarea vitezei la conditiile de trafic” ceea ce adus la derapare si intrarea pe contrasens. Mai pe romaneste, Huidu gonea intr-un autoturism de teren, puternic, pe un carosabil ud, si pentru ca soarta nu iarta pe nimeni, masina i-a scapat de sub control, a intrat pe contrasens si i-a izbit mortal pe cei din masina cu care s-a ciocnit. Doi barbati si o femeie si-au pierdut atunci viata, iar un an mai tarziu Huidu primea doi ani si jumatate de inchisoare cu suspendare. Instanta i-a lasat libertatea. Si a facut-o cu pretul unui scandal imens izbucnit dupa aceea in randul opiniei publice, al presei si, desigur,in familiile victimelor, care l-au chemat apoi pe Huidu in fata instantei civile, cerandu-i daune pentru pierderile suferiute. Mult timp, Serban Huidu nu a avut nicio pozitie publica referitoare la accident dar si cand a facut-o a recunoscut ca este vinovat dar ca este vorba de o culpa mica (de altfel, aceasta fiind si motivarea instantei). Mare sau mica, el va fi cel care va trebui sa traiasca toata viata cu imaginea faptelor sale si el va decide cat de mica este culpa ce ii va ramane pe constinta. Cu toate acestea Huidu nu se sfieste sa injure pe blogul personal pe oricine ii critia faptele din octombrie 2011 si atitudinea fata de cele intamplate.

La retrogradare

Rapidul a parasit Liga I. Formatia giulesteana a jucat pe 30 mai ultimul meci in cea mai importanta divizie a Campionatului Roman de Fotbal, urmand ca de la debutul urmatoarei editii de Campionat sa evolueze in Liga a II-a. Ca si cum vestea retrogradarii, ca urmare a problemelor financiare pe care clubul le-a traversat in ultima perioada, nu era suficienta, suporterii giulestenii au fost nevoiti sa asiste din fata televizoarelor la ultima evolutie e Rapidului, in meciul cu Ceahlaul, din pricina sanctiunii aplicate Rapidului in urma derby-ului cu Steaua si care prevedea ca Rapidul sa joace fara public timp de sase etape. Asadar, Rapidul retrogradeaza singur, trist si fara drept de apel, pe un stadion gol si pe o ploaie torentiala necrutatoare… Surprinzator, nu s-a incercat nici macar un singur demers pentru ca Rapidul sa aiba parte de suporteri la meciul de adio, cu precadere ca soarta echipei in Liga a II-a nu este nici ea una certa. Tot mai multe voci dau ca sigur falimentul Rapidului in termen scurt daca nu se vor gasi banii necesari in acest moment.

Dincolo de dezamagirea retrogradarii, fanii rapidisti nu au avut nici sansa de a asista la ultimul meci al unui simbol giuestean, Daniel Pancu, cel care si-a luat aseara ramas bun de la echipa sa de suflet, sarutand gazonul din Giulesti, la finalul partidul cu Ceahlaul. Contractul lui Pancone expira la finele lunii iunie, iar atacantul a spus ca nu il va mai reinnoi daca nu exista un plan bun pentru Rapid.

Principalul vinovat pentru situatia de la Rapid este, atat din perspectiva jucatorilor cat si din cea a suporterilor patronul George Copos. Lui Copos ultrasii rapidisti nu s-au sfiit sa ii spuna ce au pe suflet si nu in cele mai frumoase forme.

Am ramas fara oracole

Sunt foarte trista. Pentru ca zilele trecute am descoperit ca nu mai am niciun oracol. Si am avut cateva la vremea copilariei si adolescentei mele si as fi gasit cateva amintiri frumoase pe acolo. Ce e si mai trist e ca am uitat cu desavarsire de era oracolelor si nici macar nu eram constienta de faptul ca nu mai am nici macar unul ca amintire, pana cand – in vizita fiind – nasa mea mi-a adus din podul casei de pe undeva, cred ca primul ei oracol. Ca sa ne intelegem, oracolul asta al ei avea vreo 20 de ani, cred, era pe caiet mic, dictando si avea niste poze cu Pif, floricele decupate… Hm, nu cine stie ce… Si nici macar nu avea multi prieteni care sa-i fi completat pe acolo, cred ca erau maxim 8, daca mai retin eu bine. Nici intrebarile nu cautau cine stie ce picanterii, in fine… slabut! Si Doamne, ce oracole mai aveam! Cu cata grija le faceam! 

Oracolele mele erau intotdeauna pe caiete mari, studentesti, le lipeam tot felul de poze misto (mi-aduc aminte si acum ca decupam toate revistele de moda ale mamei – care habar n-am de unde avea ea reviste straine, nemtesti, dar avea!) cu parfumuri, haine, oameni care se sarutau, scene mai intime (reclame, de obicei), deserturi delicioase, si diverse altele. Aveam si poze cu actori si cantareti (aici il pagubeam pe tata, care avea o colectie de reviste Cinema si Paris Match). Bine, mai erau si paginile personalizate, cu margini cerate, cu desene facute cu carioca, cu buze rujate, cu decupaje. Tot felul de nebunii frumoase de care sincer mi s-a facut cam dor si as fi vrut sa le revad. Si nu inteleg cum de nu am pastrat niciun oracol. Mi-as fi amintit de prietenii din copilarie, de primele declaratii de dragoste din cercul nostru de prieteni, de primele emotii cand descopereai daca te iubeste cineva, dupa cum raspundea la intrebarea “Iubiti? Pe cine?”. 

Tocmai am sunat-o pe mama, daca tot mi-a venit sa scriu textul asta, s-o intreb ce s-a ales de oracolele mele si daca mi-a pastrat ea vreunul… Ei bine, nu! Nu a scapat nici macar unul… Nici nu ma asteptam, caci probabil as fi stiut. Mama mi-a spus ca mi-a tinut tata vreo cateva blocuri de desen vechi. De parca as fi avut vreun talent in sensul asta vreodata…